Povesteam într-una din zilele trecute cu un jurnalist care de mult timp arată cu degetul abuzurile, ilegalitățile sau derapajele puterii, oricare ar fi fost aceasta. Și mi-a spus o întâmplare care m-a pus pe gânduri. Un om l-a oprit pe stradă acum vreo săptămână și a început să-l felicite pentru ceea ce face, pentru că arată mizeriile care le face puterea locală și națională.
Nimic deosebit până acum. Probabil mulți jurnaliști sunt recunoscuți de cetățeni și sunt felicitați sau înjurați pentru ceea ce spun. Lucrul care m-a șocat a fost faptul că omul respectiv l-a întrebat, cu respect dar și cu mirare, pe jurnalistul nostru cum de are curaj să spună ceea ce spune și dacă nu se teme de cei care ne conduc de vreo trei ani. Spunea că lui i-ar fi frică să rostească ceva rău de actuala putere. Jurnalistul l-a întrebat de ce se teme să vorbească iar omul a spus că "Mă dau ăștia afară de la serviciu". "Ăștia" sunt conducătorii în portocaliu iar interlocutorul jurnalistului este un angajat la o instituție a statului, nici nu mai contează care.
Acesta nu e un caz singular. Angajații de la stat, oamenii de afaceri și nu numai ei se tem să vorbească. Se tem pentru că regimul patronat de Băsescu începe să semene tot mai mult cu regimul condus de Ceaușescu. Câteodată practicile de intimidare, de suprimare a libertății cuvântului parcă sunt identice în cele două regimuri. Președintele se luptă de ceva vreme cu presa care îl critică și a ajuns până acolo încât să considere mass-media o amenințare națională. Partea tristă este că și cetățenii simpli încep să se teamă să mai vorbească. Dacă îi aude cineva care nu trebuie. Parcă revăd vremurile de dinainte de 1989 când foarte multă asculta Europa Liberă dar nimeni nu recunoștea acest lucru.
Suntem la sfârșitul lui 2011, la 22 de ani de când mulți tineri au murit pentru democrație, pentru libertățile care le-au lipsit câteva zeci de ani și consider că este inadmisibil ce se întâmplă. Nu se poate să ne fie frică să spunem ce gândim. Libertatea de exprimare este unul dintre pilonii democrației și chiar vreau să cred că democrația a învins în România și că nu mai este posibil să mai apară un regim de tip comunist. Dar cei de la PDL chiar vor să mă contrazică prin metodele securiste pe care le practică. Politizarea excesiva a instituțiilor, politica pumnului în gură, denigrarea presei care nu îi laudă precum și o formă de teroare a cetățenilor sunt metode folosite de actuala putere care nu a absolut nimic în comun cu democrația reală.
PDL nu înțelege că societatea românească a evoluat, că oamenii chiar își doresc libertăți după care doar tânjeau înainte de 1989, că practicile de intimidare țin de regimuri dictatoriale, că trebuie să accepți și opinii care nu îți sunt favorabile, că principiile democrației trebuie respectate dacă vrei să ai democrație, că adevărul nu poate fi ascuns oricât ar încerca sau că puterea nu trebuie păstrată cu orice preț și prin orice mijloace. Din aceste motive PDL va deveni în curând un partid mic, foarte mic.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu