8 decembrie 2011

Eu nu-mi vând votul

"Eu nu-mi vând votul" este un proiect inițiat de studenții liberali și îl consider unul dintre proiectele importante ținând cont de ceea ce se petrece în timpul campaniilor electorale. S-a scris mult despre mita electorală în diversele ei forme: bani, alimente sau orice alt obiect la care te poți gândi. De multe ori această mită electorală a atins grotescul. Astfel la niște alegeri parțiale pentru funcția de deputat, un candidat PDL a ajuns să dea peste o mie de porci vii ca mită. Deja celebrele găleți, pixuri sau pungi cu zahăr, făină și ulei sunt "cadouri" slăbuțe. Acum sunt la modă telefoanele mobile, televizoarele sau porcii. Apropo, cel care a dat porci vii a pierdut alegerile.

Să revin la proiect. Cred că este pentru prima dată când un partid politic încearcă să facă ceva pentru a încerca să combată sau, în cel mai rău caz, să limiteze acest tip de fraudă electorală. Să facă ceva concret nu doar declarații pompoase care nu au niciun efect sau să propună legi care, din păcate, nu s-au prea respectat. Studenții liberali s-au gândit să pornească din sens invers, de la cei care ar putea primi această mită electorală. Și din acest motiv vor încerca să ajungă la cât mai mulți cetățeni, studenți, tineri dar și persoane care au depășit vârsta tinereții și să-i convingă de pericolul ca alții să decidă în numele nostru.

Votul este un drept fundamental care nu are preț. Votul nu ar trebui să se vândă pe 10 lei, pe 50 lei sau pe orice altă sumă. Votul liber este un simbol al democrației și dacă vrem cu adevărat democrație trebuie ca acest vot să fie dat doar din propriile convingeri. Votul liber ne arată că suntem persoane care putem lua singuri o decizie, decizie care nu trebuie să fie influențată de un kilogram de ulei. Trebuie să știm că de cele mai multe ori mita electorală provine din bani publici. Adică din banii fiecăruia dintre noi. Doar că niște șmecheri îi folosesc în așa fel încât să-și asigure anumite beneficii. Și pot continua cu alte multe motive pentru care trebuie să refuzăm categoric mita electorală.

Această mită electorală este pedepsită și de lege, fiind considerată infracțiune. Cu toate acestea eu nu-mi amintesc pe nimeni care a fost condamnat pentru darea de mită electorală. Toată lumea știe de ea, toți se prefac interesați de combaterea ei, toți recunosc că este o mare problemă dar nimeni încă nu a plătit pentru această infracțiune. Oricum proiectul "Eu nu-mi vând votul" este un proiect ambițios și sper ca studenții liberali să reușească și să se vadă efectele lui la următoarele alegeri.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu