În România, primarii de oraş se împart în două categorii: cei care îşi fac treaba timp de patru ani şi cei care îşi fac treaba o dată la patru ani. Prima categorie e cea a primarilor care îşi dau seama de oportunităţile pe care le au de a aduce ceva mai bun în oraşul în care locuiesc. Se străduiesc, luptă pentru proiecte şi realizează câte mai sunt încă de făcut. Licitaţiile pentru diverse activităţi nu sunt câştigate doar de anumite persoane, investiţiile în oraş nu se învârt doar în cerc. În general, nu prea au nevoie de artificii de stil pentru a re-atrage atenţia oamenilor, deoarece efectele muncii lor sunt remarcate şi de către cetăţeni. Campania electorală reprezintă doar un bilanţ al celor făcute şi o prezentare a viitoarelor proiecte, gândite şi făcute pentru cetăţeni.
Cea de-a doua categorie este cea a primarilor care timp de patru ani se urcă pe un piedestal înalt unde puţini dintre oamenii simpli pot ajunge. Aceştia sunt scumpi la vedere: la audienţe îşi trimit viceprimarii sau consilierii, pe stradă nu ies decât cu maşina, iar la evenimente nu participă decât dacă au vreun interes personal. Trec cei patru ani şi se apropie alegerile. Trebuie făcut un bilanţ favorabil. Trebuie să revină printre „muritori”. Şi primarii încep să lucreze la imagine.
Cel mai bine merge întotdeauna imaginea de genul „un om din popor, unul de-al vostru”. Cum procedăm? Păi, avem deja un model clasic, modelul mersului la cumpărături. Ce trebuie făcut? Şoferul de la primărie îl lasă pe edilul-şef la colţul unei străzi destul de aglomerată cu magazine de tot felul. Şi primarul nostru porneşte la cumpărături. Cumpărături modeste, fără scumpeturi, într-o plasă ieftină şi nelipsita replică: „m-a trimis soţia la magazin”. Şi uite aşa intră şi el prin magazine măcar o dată la patru ani. Şi pare foarte popular, doar trăieşte printre noi.
Următorul pas al campaniei de imagine este prezenţa la evenimente diverse. Orice eveniment, cât de mic, trebuie marcat pentru ca oamenii să poată spune „am dat mâna cu primarul”. Trebuie să fii omniprezent, omnicunoscut şi de aceea acolo unde sunt adunaţi mai mult de trei oameni apare şi primarul, cu o mimă interesată şi profund absorbit şi implicat în evenimentul care are loc.
O acţiune care dă bine este organizarea de tot felul de concursuri şi de premieri. Se dau premii şi diplome (de recunoştinţă, de merit, de participare etc.) pentru absolut tot ce se poate. Poţi să faci orice că oricum primeşti un semn al recunoştinţei împreună cu cuvinte de laudă de parcă ai fi luat cel puţin premiul Nobel.
Sub poleiala imaginii mai este de asigurat şi aspectul oraşului în puncte esenţiale. Oamenii se pregătesc de drumuri mai bune o dată la patru ani, de trotuare în faţa caselor, de ceva serbări poate în plus faţă de un an normal. Cei care stau în zone puţin mai lăturalnice abia aşteaptă anul patru pentru a se mai lucra ceva şi pe strada lor. Doar vine campania şi trebuie să dăm cu toţii un vot.
Reţeta a funcţionat destul de bine după 1989. Problema este cât va mai merge cu această minciună?! Căci asta este! Doar o minciună, chiar dacă este spusă frumos şi rar, din patru în patru ani!
Cea de-a doua categorie este cea a primarilor care timp de patru ani se urcă pe un piedestal înalt unde puţini dintre oamenii simpli pot ajunge. Aceştia sunt scumpi la vedere: la audienţe îşi trimit viceprimarii sau consilierii, pe stradă nu ies decât cu maşina, iar la evenimente nu participă decât dacă au vreun interes personal. Trec cei patru ani şi se apropie alegerile. Trebuie făcut un bilanţ favorabil. Trebuie să revină printre „muritori”. Şi primarii încep să lucreze la imagine.
Cel mai bine merge întotdeauna imaginea de genul „un om din popor, unul de-al vostru”. Cum procedăm? Păi, avem deja un model clasic, modelul mersului la cumpărături. Ce trebuie făcut? Şoferul de la primărie îl lasă pe edilul-şef la colţul unei străzi destul de aglomerată cu magazine de tot felul. Şi primarul nostru porneşte la cumpărături. Cumpărături modeste, fără scumpeturi, într-o plasă ieftină şi nelipsita replică: „m-a trimis soţia la magazin”. Şi uite aşa intră şi el prin magazine măcar o dată la patru ani. Şi pare foarte popular, doar trăieşte printre noi.
Următorul pas al campaniei de imagine este prezenţa la evenimente diverse. Orice eveniment, cât de mic, trebuie marcat pentru ca oamenii să poată spune „am dat mâna cu primarul”. Trebuie să fii omniprezent, omnicunoscut şi de aceea acolo unde sunt adunaţi mai mult de trei oameni apare şi primarul, cu o mimă interesată şi profund absorbit şi implicat în evenimentul care are loc.
O acţiune care dă bine este organizarea de tot felul de concursuri şi de premieri. Se dau premii şi diplome (de recunoştinţă, de merit, de participare etc.) pentru absolut tot ce se poate. Poţi să faci orice că oricum primeşti un semn al recunoştinţei împreună cu cuvinte de laudă de parcă ai fi luat cel puţin premiul Nobel.
Sub poleiala imaginii mai este de asigurat şi aspectul oraşului în puncte esenţiale. Oamenii se pregătesc de drumuri mai bune o dată la patru ani, de trotuare în faţa caselor, de ceva serbări poate în plus faţă de un an normal. Cei care stau în zone puţin mai lăturalnice abia aşteaptă anul patru pentru a se mai lucra ceva şi pe strada lor. Doar vine campania şi trebuie să dăm cu toţii un vot.
Reţeta a funcţionat destul de bine după 1989. Problema este cât va mai merge cu această minciună?! Căci asta este! Doar o minciună, chiar dacă este spusă frumos şi rar, din patru în patru ani!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu